Pandemia a adus criza de care tot vorbeam în ultimii 2 ani. Bine, momentan, eu cred că încă suntem bine, încă mai sunt bani pe piață, chiar dacă-s blocați la saltea. Dar când vezi că ies și dau din gură băieți de la Banca Mondială și de la FMI te gândești că lucrurile trebuie să se schimbe, într-un fel sau altul. Și mai auzi semnale cum că nu prea mai merge cu companiile low cost, unele prin Asia o duc foarte greu, altele de pe meleaguri mai apropiate țipă că vor da vouchere și se sugerează a fi ajutate de stat.
Acest ajutor înseamnă că băieții deștepți vor pune cheia de la avion pe masă și vor fi un fel de naționalizări. Ținem minte de la Grecia că și-au pus cheile pe câteva porturi ca să fie ajutați în anii precedenți, nu?!
Apoi se vorbește de faptul că low costul n-o să mai fie chiar atât de low cost. Poate că e chestie de moment sau nu, dar nu știu cum se va face acea distanțare socială pe aeroporturile mici.
Pe de-o parte, poate pe unii i-a mai speriat treaba asta și măcar îți mai lasă un pic de spațiu și nu se mai îmbulzesc, pe de altă parte… pandemie, Cluj 2020, s-ar putea să nu se fi schimbat mare lucru.
Naționalizarea e comunism, n-o să fie nicio naționalizare între companii ci business as usual.
Păi dacă vin ajutoare de stat? Alea vin degeaba?!
Bine zis.