A dat Halepmania în noi și ne-am luat câteva ore la tenis. Am rupt zgura-n 2 și alergam ca bezmeticii p-acolo. E și mai nasol când vezi că se antrenează copiii lângă tine și tu abia dai cu mingea peste fileu.
Am avut, primul contact, undeva prin 2015. Halepmania nu era dezvoltată pe atunci. Mi-a plăcut că mă murdăream mai puțin decât la tenisul de picior. Și, în jumătate de oră, ești mort dacă ești focusat și alergi după minge.
Și nu e deloc ușor tenisul. Am jucat cu niște amici începători și am reușit să fim pe aceeași lungime de undă. Așa că primul contact cu băieți și fete care joacă de ceva timp a fost dezastruos.
Noi am fost la modul în care exersam tutoriale de pe Youtube, dar cu greu ne ieșeau lucruri. Deh, e și dificil pentru că nu prindem la fel de repede ca ăștia mici sau cei care au un antrenor să le bage pe gât informația sau să îți zică de ce ai greșit una sau alta.
Cert e că tenisul nu e ceea ce pare. E mult mai ușor de privit la televizor și de comentat la o sămânță.
Altfel, e unul dintre sporturile care îți pune în mișcare mai mulți mușchi decât crezi. Ne place. Până acum a fost simplu că am început iarna și erau relativ puțini oameni la terenurile de tenis. Cele închise din Ploiești sunt full pe timp de iarnă. Trebuie să te programezi cu săptămâni înainte. Ah, e undeva la 60 de lei pe zgură pe oră. Dar nu prea merită că n-avem talent, îi încurcăm pe ceilalți de pe celelalte terenuri. Ei n-au greșit cu nimic c-am luat oră pe acolo. 🙂
Cele deschise și gratuite sunt pline de dimineața până seara. Cele cu bani… și mai full. Undeva la 20-25 de lei. Am tot sunat, am înțeles că se mai deschid câteva prin zonă.
Așadar, cuvântul de ordine pe weekend: mișcare! De orice fel.
Musai.