S-a trimis un colet și s-a primit un colet în același timp. Sediul poștal la mine este la maxim 1 km și vreo 200 de metri de sor mea. Am făcut schimb de colete cu un coleg de forum. N-a mai venit curierul, m-am mișcat eu un pic, dar în loc să dau 29 de lei pe un colet mic, am dat 6 lei?
E drept, a fost ceva birocrație, am ambalat fără să fac AWB, am scris de mână pe cutie, ca mai apoi doamna de la poștă să îmi pună peste el un AWB. N-am mai întrebat care e sensul pentru care am pus eu cu pixul adresa mea și cea de destinație. Cred că a vrut să mă testeze, sa vadă că nu mai știu să scriu fără o tastatură.
În rest, experiența mișto, fără oameni la coadă, doar că am umblat eu cu o cutie de 200 de grame după mine și-am stat să verific dacă am un aviz în poștă.
Practic, poșta este mai aproape decât un EasyBox, în zona mea.
Într-adevăr e mult mai ieftin să trimiți un colet prin poșta română(o folosesc mulți care vând sau cumpără pe Olx). S-au scurtat timpii de livrare și au ceva digitalizare ( poți urmări AWB ul direct în aplicația Poștei sau logat într-un browser și primești și notificări pe email dacă soliciți asta).E bună când primirea coletului nu e o urgență maximă.
Mie mi s-a părut că s-au mișcat chiar bine, bine. Nu știu dacă a durat 2 zile nebunia. Am impresia că lucrează și sâmbăta, nu?!
Oricum, între sub 10 și 30 de lei per colet parcă e mai bine să cobori un pic din casă.
Da, lucrează și sâmbăta +duminică și încă repede, dar numai la transport nu și la predări.Oricum e bine.
Am impresia că lucrează și sâmbăta, nu?! – in Buc, nu.
Sau, cel Putin posta la care sunt arondat, simbata nu presteaza.
Daca creezi AWB-ul de acasa, timpul petrecut la ghiseu se reduce la max. 1-2 minute. Eu zic ca chiar merita.
Deh, dacă aș avea imprimantă… 🙂
Știu că pe vremuri aveau program și sâmbăta, n-am verificat acum. E posibil să greșesc.
N-ai nevoie de nici o imprimanta. AWB-ul se salveaza intr-un pdf pe care-l arati organului postal. Direct de pe telefon. El il introduce in sistem si totodata tipareste si foaia ce urmeaza a fi lipita pe colet. Simplu.
Știu data viitoare.
Salut, părerea mea umilă este că, la cât NU s-a investit în poștă, merge super. Vă dați seama unde erau dacă nu se încerca băgarea în faliment? Când aveau flota aia super de mașini ?! Dar na, trebuia să ridice fan-ul,cargus-ul,gls…. interese mari.
Tot ce e posibil. Dar de câțiva ani au început să miște un pic. Oricum, sunt și tot felul de soluții acum. Am primit ieri colet din China la paypoint. N-aș fi crezut! 🙂