A trecut de senat un proiect mișto despre care nu prea se vorbește. Dar deh, uite cum legile Big Brother ajung istorie, dar au semnalat faptul că se va reglementa tot mai mult zona de tehnologie.
Sigur, fiind în UE putem să adaptăm la legile noastre, așa cum dorim.
Iar legea e chiar frumoasă și pare a lăsa loc de multe interpretări.
De pe avocatnet avem următoarele:
Personalul de control are dreptul să efectueze investigații, inclusiv inopinate, să ceară și să obțină, de la operator și persoana împuternicită de operator precum și, după caz, de la reprezentantul acestora (operator de date cu caracter personal, care poate fi inclusiv o companie – n. red.), la fața locului și/sau în termenul stabilit, orice informații și documente indiferent de suportul de stocare, să ridice copii de pe acestea, să aibă acces la oricare dintre incintele operatorului și persoanei împuternicite de operator, precum și să aibă acces și să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor, necesare desfășurării investigației, în condițiile legii
Practic, dacă cineva dorește să îți boicoteze activitatea… ți-o poate face fără nicio problemă.

Uite un motiv in plus ca sa nu ai gazduire in Romania. Nu pot sa te abuzeze in felul asta daca stocarea datelor se face in alta tara din UE, Germania de exemplu.
Salutare!
Fugiti,fugiti ca vin Securistii in control…
Eh Mariuse ce ziceam eu la articolul alalalt! Pentru omu’ de rand care sta pe FB si ia servite nu e problema, insa pentru restul inseamna alte cheltuieli, alte controale si alte posibilitati de abuzuri, de a scapa de mici privati, concurenti incomozi 😉 , care nu vor face fata si la primul control vor fi OUT!